Inteligența este un domeniu plin de cercetări științifice psihologice profunde și de succes. Totuși, numărul miturilor și concepțiilor greșite care sunt frecvent întâlnite în societate, dintre care unele le demontăm în articolul nostru despre miturile inteligenței, este uluitor.

‍

Numărul uriaș de mituri se datorează parțial jargonului tehnic excesiv folosit de cercetătorii în psihologie, parțial interesului jurnaliștilor de a publica doar descoperiri care pot deveni articole click-bait, și, așa cum remarcă Gottfredson (1998), parțial și din cauza credinței sociale că suntem cu toții egali și că orice știință care contestă această noțiune ar trebui ignorată. Iar mama Natură este încăpățânată în a ne arăta în fiecare zi cât de diferite sunt cu adevărat capacitățile noastre de la naștere. Dar uneori, aceste concepții greșite reflectă faptul că cercetătorii încă dezbat deschis o problemă. Și exact asta se întâmplă cu inteligența generală.

‍

‍

Inteligența generală, numită și factorul „g”, se referă la conceptul propus de psihologii timpurii că există o capacitate cognitivă globală în fiecare persoană care poate fi măsurată, distinctă de fiecare abilitate cognitivă în sine, și care influențează toate celelalte abilități, cum ar fi raționamentul, cunoștințele, percepția și altele.

‍

În practică, aceasta înseamnă, așa cum explică detaliat profesorul Jensen în “Factorul g: psihometrie și biologie”, că persoanele care obțin scoruri peste medie la o sarcină dată vor tinde să obțină scoruri peste medie și la orice altă sarcină, în timp ce cei care obțin scoruri sub medie vor tinde, de cele mai multe ori, să obțină scoruri sub medie.

‍

De exemplu, să spunem că ne concentrăm pe persoanele A și B. Dacă spunem că A este mai bun la raționament, dar și la cunoștințe și sarcini perceptuale, în timp ce B este mai slab decât A în toate acestea, putem spune că A are o inteligență generală mai mare decât B. Deoarece putem observa acest efect în populație, unii cercetători cred că trebuie să existe o cauză comună care explică de ce cineva mai inteligent tinde să performeze mai bine în majoritatea sarcinilor decât cineva mai puțin inteligent. În cuvintele lui Linda Gottfredson (1998), o abilitate generală care „permează” celelalte abilități cognitive. Dar nu toți cercetătorii sunt de acord că o astfel de abilitate generală există, așa cum vom vedea.

‍

‍

Diferența dintre factorul „g” și IQ

Diferența dintre „g” și IQ este foarte mică, dar este important să o înțelegem. Când vorbim despre „g”, ne referim la inteligența generală precisă și exactă pe care o are cineva. Ceva ce nu putem ști cu adevărat, deoarece măsurăm întotdeauna cu un anumit grad de eroare.

‍

Pe de altă parte, IQ-ul se referă la nivelul global de inteligență pe care cineva îl are conform unui test de IQ specific administrat într-o zi dată, sub un set concret de circumstanțe și comparat cu un eșantion specific de persoane. Toate testele de IQ suferă un anumit grad de eroare, iar alți factori, precum starea de spirit, somnul și altele, pot influența puțin performanța dintr-o zi anume, în bine sau în rău.

‍

‍

Profesorul Ortiz (2015) explică faptul că testele de IQ sunt ca niște mostre de comportament. Așadar, când vorbim despre IQ, ar trebui să ne referim la IQ într-un test specific. Evident, măsurarea IQ-ului încearcă să prezică “g” cât mai precis posibil. O abordare bună pentru a obține un rezultat solid la IQ este să efectuezi mai multe teste de IQ. Cu cât ai mai multe “mostre” de inteligență, cu atât predicția va fi mai puternică, iar IQ-ul și “g” vor fi mai apropiate. “G”, ca multe alte variabile psihologice precum frica sau dragostea, este imposibil de măsurat direct și de aceea psihologii o consideră o variabilă latentă sau un construct.

‍

Dezbaterea istorică despre factorul „g”

Prima propunere relevantă despre „g” poate fi găsită în celebra teorie a celor două factori a lui Spearman de la începutul secolului XX. Spearman, un expert în statistică, a propus că există un factor general de inteligență în vârf, iar din acesta derivă multe abilități specifice diferite. Au apărut teorii concurente, iar, de exemplu, Thurstone l-a contrazis pe Spearman, propunând că inteligența este compusă din șapte abilități de inteligență independente și că nu există un singur „g”. Discuția abia începuse.

‍

Discípul lui Spearman, R. Cattell, a cărui teorie bifactorială a inteligenței fluide și cristalizate a deschis calea pentru cea mai dovedită teorie a inteligenței, modelul CHC, a respins de asemenea conceptul de „g” după o acceptare inițială. Mai târziu, Horn a extins „teoria Gf-Gc” a lui Cattell cu numeroase abilități, cum ar fi procesarea vizuală sau memoria, și a respins mai ferm importanța „g”, pe care o considera o simplă calculare statistică fără sens.

‍

‍

Schneider & McGrew (2012) menționează cuvintele lui Cattell pe această temă: „Evident, „g” nu este mai prezent într-un individ decât puterea în motor. Este un concept derivat din relațiile dintre un individ și mediul său”.

‍

Dacă cele mai avansate teorii ar respinge „g”, acest lucru s-ar schimba complet când John Carroll a publicat în 1993 analiza sa vastă a peste 400 de studii anterioare despre inteligență în lucrarea sa „Aptitudinile cognitive umane”. În analiza sa statistică, el a observat că rezultatele din teste erau explicate aproape 50% de un factor general de inteligență care influența abilitățile de nivel inferior. Prin urmare, el a teoretizat că inteligența avea trei niveluri și că în vârful acestora se afla factorul „g” care influența toate celelalte abilități.

‍

Starea actuală a factorului „g”

În același mod în care a existat o dezbatere la începutul cercetării psihologice în jurul existenței „g”, există încă discuții și astăzi. Dar problema nu mai este dacă un factor „g” poate fi calculat din date, ceea ce cu siguranță se poate, sau corelat cu variabile externe, ceea ce a fost realizat cu succes de multe ori, ci dacă G este doar un calcul statistic fără semnificație reală sau reflectă existența unei abilități globale psihologice reale.

‍

‍

O reflecție a dezbaterii în curs poate fi găsită în cea mai bine dovedită teorie actuală a inteligenței, modelul CHC, care este o teorie ierarhică ce afirmă că inteligența este compusă din mai multe abilități, iar majoritatea cercetătorilor includ „g” în model, dar nu toți.

‍

O altă teorie importantă în prezent este cea propusă de Johnson & Bouchard în 2005, care afirmă că inteligența poate fi concepută mai bine ca un „model g-VPR”. Conform acesteia, există un factor general de inteligență și trei factori de nivel mediu: verbal, perceptual și rotațional/kinestezic. Din nou, ai putea evalua abilitățile de nivel mediu ignorând factorul G.

‍

Din punct de vedere clinic, majoritatea testelor de inteligență sunt concepute pentru calcularea unei abilități globale, dar importanța acesteia a fost considerabil redusă, iar majoritatea psihologilor acordă mai multă atenție profilului diferențial al abilităților intelectuale.

‍

‍

Importanța mai mică acordată lui G nu ar trebui să ne ducă în capcana de a crede că G nu este important, pentru că este. Așa cum explică Brody (2000), mai multe studii au descoperit că G este foarte predictiv pentru multe rezultate relevante în viață, cum ar fi succesul academic, venitul sau chiar probabilitatea de divorț, o problemă pe care o explicăm în detaliu în articolul nostru despre IQ și succes. Studiile pe gemeni crescuți separat au arătat că ⅔ din corelația dintre IQ și rezultate se datorează genelor, ceea ce reprezintă o mare indicație că un factor general de inteligență bazat pe gene este responsabil.

‍

Inteligența animalelor ne oferă câteva indicii.

Așa cum explică Profesorul Anderson (2000), atunci când oamenii de știință au studiat inteligența șobolanilor folosind diferite tipuri de sarcini, au descoperit că șobolanii care s-au descurcat bine la un tip de sarcină (să zicem, de exemplu, în abilitățile de raționare aplicând cunoștințe anterioare la sarcini noi) de obicei s-au descurcat bine și la alte sarcini (cum ar fi atenția pentru noutate sau flexibilitatea răspunsului).

‍

‍

Același lucru s-a întâmplat când cercetătorii Shaw, Boogert, Clayton și Burns (2015) au dezvoltat o serie de teste pentru păsări pentru a măsura diferite abilități cognitive ale ribonelor (cu sarcini precum recunoașterea simbolurilor sau memorarea pozițiilor), descoperind că păsările care s-au descurcat mai bine la o sarcină tindeau să facă la fel și în altele. Cu alte cuvinte, cercetările asupra animalelor susțin ideea că o abilitate globală precum G era în joc și explică multe dintre sub-abilități. Dacă vrei să afli mai multe despre fascinanta inteligență a animalelor, verifică articolul nostru despre inteligența animalelor.‍

‍

Faptul că atât studiile pe oameni, cât și cele pe animale susțin existența unei abilități cognitive generale care influențează toată cogniția a determinat mulți cercetători să creadă că cercetările ulterioare vor descoperi cauzele din spatele factorului G, care ar putea fi probabil legate de neurologie. Așa cum spune profesorul Jensen (2000): „Înțelegerea [factorului G]..., la un nivel cauzal, necesită implicarea geneticii moleculare, științelor creierului (inclusiv modele animale) și psihologiei evoluționiste”.

‍

Relația observată între G și factorii neurologici, cum ar fi dimensiunea relativă a creierului, viteza de transmitere a semnalului, numărul de conexiuni ale neuronilor, amplitudinea și latența undelor cerebrale, precum și altele despre care poți învăța în articolul nostru “Unde se află inteligența în creier”, indică faptul că una sau mai multe caracteristici biologice ale creierului ar putea fi cauza inteligenței generale la oameni și animale.

‍

Încheiere

În revizuirea noastră rapidă a inteligenței generale, am observat că factorul „G” este o măsură importantă și predictivă a inteligenței noastre, care nu este complet înțeleasă. Conceput ca o capacitate cognitivă globală care pătrunde toate abilitățile, a fost găsit atât la oameni, cât și la animale.

‍

‍

Dezbaterile științifice actuale se concentrează pe întrebarea dacă factorul G este doar o calculare statistică fără o semnificație psihologică reală sau dacă există cu adevărat o capacitate generală de inteligență. Unii cercetători subliniază asocierea puternică între G și variabilele de rezultat, cum ar fi succesul academic și profesional, ca dovadă a existenței sale, iar mulți cred că este probabil explicată de unul sau mai mulți factori neurologici care afectează toate abilitățile.