.png)
.jpg)
Maturarea creierului în timp
Dacă ne gândim la genii, o caracteristică care este de obicei evidențiată este precoceitatea lor. Mozart a putut să cânte la pian la vârsta de 4 ani, Einstein a scris celebra sa teorie a relativității speciale la 26 de ani, iar un Mark Zuckerberg de 19 ani a venit cu ideea multimilionară a Facebook. Asta înseamnă că inteligența atinge apogeul la o vârstă fragedă? Toate abilitățile noastre se deteriorează pe măsură ce îmbătrânim? Să începem călătoria noastră urmărind cum se schimbă creierul de-a lungul vieții.
Când se nasc bebelușii, majoritatea organelor lor sunt deja formate și funcționale, totuși, există unul care rămâne ca un „proiect în desfășurare”: creierul. În primii ani de viață ai unui copil, fiecare neuron formează mai mult de un milion de conexiuni pe secundă. Aceste contacte sunt cele care fac creierul nostru să funcționeze. Prima copilărie este o perioadă în care neuronii explorează și fac cât mai multe conexiuni posibil, totuși, nu putem menține toate acestea.
Conexiunile folosite mai des devin mai puternice, în timp ce cele neutilizate sunt în cele din urmă eliminate. Astfel, comunicarea devine mai eficientă. Acesta este un punct cheie deoarece celulele cerebrale trebuie să comunice constant între ele. Diferite regiuni ale creierului sunt responsabile pentru abilități distincte. Supraviețuirea noastră depinde de schimbul rapid de informații între ele.
De exemplu, vederea unui leu în sălbăticie activează o structură cerebrală care detectează amenințările, această regiune comunică cu alte zone care controlează funcțiile motorii și îți spune: fugi, prostule! Așa cum îți poți imagina, cu cât se întâmplă mai repede, cu atât ai șanse mai mari de a scăpa. Dar acest lucru nu este important doar în situații de viață și de moarte. Gândurile, planurile, capacitățile de rezolvare a problemelor sau de învățare depind de comunicarea eficientă a neuronilor.
Ceva atât de prețios trebuie protejat, conexiunile care rămân sunt întărite datorită așa-numitei mielină. Mielina este un strat izolator care învăluie proiecțiile neuronale, asemenea unui izolator în jurul unui cablu. Cu această moleculă, neuronii devin mai rezistenți, iar semnalele lor electrice călătoresc mai repede. Mielina apare treptat pe măsură ce copiii cresc, îmbunătățind funcția cerebrală.
Pentru a percepe efectul său, oamenii de știință au dezvoltat teste în care măsoară timpul necesar pentru a răspunde. Imaginează-ți că vezi un obiect dintr-o perspectivă ciudată, de exemplu, o lingură poziționată ca în imagine. Pentru a-l recunoaște, creierul nostru trebuie să folosească diferite zone. Cu cât avem mai multă mielină, cu atât acele regiuni comunică mai repede, necesitând mai puțin timp pentru a răspunde.
.png)
Atât mielinizarea, cât și conexiunile neuronale cresc volumul creierului până în jurul vârstei de 40 de ani, apoi acesta începe să se micșoreze pe măsură ce țesutul începe să se degradeze. Totuși, nu fiecare parte a creierului se schimbă în același timp. Zonele care necesită mai mult timp pentru a se maturiza sunt cele care se degradează primele.
Cele mai mari pierderi încep deja în anii 30 și apar în cortexul prefrontal – important pentru atenție, planificare, raționare, rezolvarea problemelor – și în hipocamp – implicat în învățare, memorie și navigare. Dar cum se traduc aceste schimbări în inteligența noastră? Nu există nicio speranță pentru noi după douăzeci de ani?
Evoluția funcțiilor cognitive
Pe măsură ce îmbătrânim, simțim cu siguranță că capacitățile noastre scad. Totuși, dacă ar trebui să suporți o intervenție chirurgicală majoră, pe cine ai alege să o efectueze: un student la medicină proaspăt absolvent – cu un creier super mielinizat – sau un chirurg cu ani de experiență în spate?
Exact, răspunsul nostru aici ne spune că nu este atât de simplu să afirmăm că tinerii sunt mai inteligenți. Studii recente sugerează că nu doar că nu există un vârf pentru inteligența noastră, dar nu există o perioadă de viață în care toate capacitățile noastre sunt la cel mai bun nivel. De exemplu, memoria pe termen scurt pentru poveștile de familie începe să scadă deja până la sfârșitul liceului, raționamentul abstract atinge performanța maximă în prima tinerețe și începe să se deterioreze după 30 de ani. Mai mult, vocabularul și informațiile generale nu își ating potențialul maxim până după împlinirea vârstei de 40 de ani.
Cum este posibil așa ceva? Te-ai putea întreba. Ei bine, inteligența noastră nu este omogenă, poate fi împărțită în două tipuri diferite. Primul se numește inteligență fluidă și reprezintă capacitatea noastră de a rezolva probleme noi. Aceasta este cea care, de fapt, scade odată cu timpul, explicând de ce este dificil pentru persoanele în vârstă să învețe să folosească o nouă tehnologie, cum ar fi un smartphone. Acest tip de inteligență este, de asemenea, necesar pentru raționamentul abstract, astfel că, pe măsură ce îmbătrânim, puzzle-urile și problemele matematice devin din ce în ce mai provocatoare.
În contrast, găsim inteligența cristalizată, care este acumularea de cunoștințe și abilități de-a lungul vieții. Această a doua formă de inteligență necesită experiență, așa că crește pe măsură ce îmbătrânim. Include cunoștințe de istorie – sau/și fapte despre Star Wars, în funcție de persoană – dar implică și capacitatea de a interacționa cu mediul nostru. Dacă ne-am confruntat cu o problemă de multe ori, vom deveni foarte buni în a o rezolva.
Testele de IQ evaluează în mod preferential inteligența fluidă, ceea ce duce la ideea că tinerii sunt mai deștepți. Totuși, dacă evaluăm performanțele persoanelor de 18-27 de ani față de cele de 60-80 de ani în probleme cotidiene – cum ar fi problemele legate de muncă sau conflictele familiale – vârstnicii îi depășesc pe cei din Gen Z.
Același lucru se întâmplă când vorbim despre expertiza specifică domeniului. Chirurgii de vârstă mijlocie s-au confruntat cu diferite tipuri de probleme pe parcursul practicii lor, acumulând o gamă largă de instrumente pentru vizualizarea și implementarea soluțiilor la complicațiile mai frecvente. În cuvintele unuia dintre autorii studiului „cunoștințele nu compensează o inteligență adultă în declin; este inteligența!” Dar ce este acest concept de compensație?
Compensarea în creierul îmbătrânit
Creierul nu este un organ static, se poate adapta la schimbări pentru a ne menține capacitățile. Și acest lucru devine crucial când vorbim despre îmbătrânire. Într-un fel, putem vedea creierul ca un sistem capabil să „contracareze” deteriorarea legată de vârstă. Un exemplu clar apare când ne gândim la urmarea unei rute. Vizualizează drumul de la casa ta la supermarket. Indiferent dacă ai 20 sau 60 de ani, ai putea să-l faci cu ochii închiși.
Cu toate acestea, dacă încep lucrările de construcție și închid strada pe care mergi de obicei, tinerii și vârstnicii vor reacționa diferit. Un creier de 20 de ani are o hartă a împrejurimilor și va găsi rapid o rută alternativă. Persoana de 60 de ani, însă, a automatizat secvența de mișcări „Merg la stânga până la capătul străzii, apoi întorc la dreapta…”. Prin urmare, va fi mai greu pentru vârstnic să ajungă la supermarket, deoarece i-am distrus strategia cognitivă.
De ce strategii diferite pentru același obiectiv? Reprezentarea unei hărți depinde de hipocamp – așa cum am spus la început, una dintre structurile cele mai afectate de vârstă – în timp ce automatizarea mișcărilor se bazează pe o altă regiune a creierului care suferă mai puțin remodelare.
Schimbarea zonei cerebrale cu una care rămâne într-o formă mai bună ne permite să ajungem la supermarket, în ciuda degenerării hipocampale. Este important de menționat că nu detectăm diferențe decât dacă drumul se schimbă, așa că, deși strategia hipocampală este mai flexibilă, cea independentă va funcționa în cele mai comune scenarii.
Pentru a clarifica, creierul se transformă constant, atingând vârfuri consecutive pentru diferite abilități cognitive pe parcursul vieții. Chiar și atunci când anumite regiuni încep să se degradeze, funcțiile lor pot fi compensate pentru a efectua activități zilnice. Este adevărat că tinerii sunt mai pregătiți pentru un mediu în schimbare, ceea ce are sens, pentru un copil totul este nou și este atât de mult de învățat! Pe măsură ce îmbătrânim, energia pare să se concentreze pe valorificarea experienței și dobândirea de expertiză.
Nu te mai teme
Veștile bune sunt că sinapsele și mielinizarea sunt influențate de experiență. Aceasta înseamnă că circuitele sunt consolidate prin utilizare repetată. Indiferent de pregătirea educațională, activitățile mental stimulante, cum ar fi cititul, scrisul sau rezolvarea de cuvinte încrucișate, ajută la inversarea declinului cognitiv.
În plus, dacă îți place să asculți muzică, astăzi e ziua ta norocoasă! Cercetătorii au descoperit că acest hobby poate îmbunătăți capacitatea creierului de a anticipa evenimente și de a rămâne concentrat. În cele din urmă, nu este o surpriză că interacțiunea socială influențează pozitiv cogniția, doar încearcă să îți imaginezi toate elementele necesare: recunoașterea feței, atenția, memoria… Mesajul este: rămâi activ mental!
Creierul este un organ plastic care nu încetează să se schimbe, contrar a ceea ce se credea de obicei, această transformare nu este doar o deteriorare în timp. La urma urmei, amintește-ți că Cervantes a publicat „Don Quijote” la 58 de ani, „Despre originea speciilor” a lui Darwin a fost lansat la 50 de ani, iar Reagan a intrat pe scena politică la 53 de ani. Realizările intelectuale nu sunt rezervate tinerilor!
.png)
